Descriere și caracteristici
Știuca (Esox lucius) este un răpitor de talie mare, cu corp alungit, fusiform, acoperit de solzi mici. Are botul lung, lățit, în formă de cioc, și dinți ascuțiți. Colorația este verde-măslinie cu pete gălbui sau albe pe flancuri, camuflând-o în vegetație.
Habitat și distribuție
Știuca preferă apele liniștite, cu vegetație abundentă — lacuri, bălți, canale și brațe din Delta Dunării. Își petrece timpul ascunsă în vegetație, la pândă, atacând prada care trece aproape.
Hrană și comportament
Este un prădător de ambuscadă, hrănindu-se cu pești, broaște și, ocazional, păsări sau rozătoare mici. Atacă rapid din ascunziș, fiind unul dintre cei mai eficienți răpitori din apele dulci.
Reproducere
Reproducerea are loc primăvara, la temperaturi de 4–10°C, femelele depunând numeroase icre pe vegetația inundată. Puietul crește rapid și se hrănește inițial cu zooplancton.
Importanța economică și ecologică
Știuca are importanță sportivă și semicomercială deosebită, fiind una dintre cele mai căutate specii de pescari sportivi. Ecologic, controlează populațiile de pești mai mici.
Amenințări și conservare
Este afectată de pierderea zonelor de reproducere și de pescuit excesiv. Protejarea vegetației și a zonelor inundate este importantă.
Pescuit și dimensiune minimă legală
Știuca se prinde cu lanseta, cu momeli artificiale sau naturale. În tabelul dimensiunile minime legale, știuca (Esox lucius) are o dimensiune minimă de 40 cm.
Concluzie
Știuca este un răpitor emblematic al apelor vegetate din Delta Dunării, important pentru pescuit și echilibrul ecologic.